Descrierea activităţilor desfăşurate:
- organizarea şi desfăşurarea activităţilor educaţionale, recreative şi de socializare adecvate particularităţilor fiecărui copil (vârsta, nivel de dezvoltare, aptitudini, nevoi, interese); acompanierea acestora în efectuarea temelor de casă;
- asigurarea mesei de prânz pentru copiii din familii aflate în dificultate şi cu situaţie socio-economică precară;
- consiliere psihologică pentru copii şi reprezentanţii legali ai acestora;
- suport şi asistenţă socială pentru copii şi familii aflate în dificultate;
- dezvoltarea deprinderilor şi abilităţilor de comunicare şi relaţionare a beneficiarilor Centrului;
- asistenţă juridică pentru clarificarea situaţiei copilului;
- dezvoltarea unor relaţii de colaborare activă cu familiile copiilor care frecventează centrul, vizând stabilirea unui parteneriat real cu acestea;
- informarea periodică a comunităţii cu privire la serviciile oferite, modul de accesare şi importanţa lor pentru copii şi familiile acestora;
- sprijinirea organizării unor campanii de informare a comunităţii pentru prevenirea abandonului şi a instituţionalizării copiilor;
- încurajarea şi sprijinirea fiecărui copil să participe la activităţi extraşcolare organizate de Centrul de Zi şi unităţile de învăţământ;
- implicarea părinţilor în operaţionalizarea obiectivelor stabilite în Programul personalizat de intervenţie.
Durata de timp estimată: acordarea de servicii sociale specializate cu caracter temporar, până la rezolvarea situaţiei socio-economice şi prevenirea abandonului şcolar a beneficiarilor Centrului.
Primăria Municipiului Reșița